Alla inlägg av Administrator

Slujba din Linköping 8 aprilie 2023

Către enoriașii din Linköping

Dragii mei,

Am primit azi confirmarea că pentru slujba programată de noi în Sâmbăta lui Lazăr, 8 aprilie 2023, ni s-a rezervat tot ASKEBY KYRKAN.

Cei care citiți acest mesaj sunteți rugați să anunțați și pe prietenii sau cunoscuții dvs care doresc să vină la biserică.

Cu toată prețuirea și dragostea,

Preotul Toader

Slujba din 11 martie 2023 la Linköping

Pentru enoriașii din Linköping

Dragii mei,

Am primit înștiințarea că pentru slujba din 11 martie 2023 s-a rezervat pentru noi tot ASKEBY KYRKAN. Așadar, pentru cei care puteți veni, ne vedem acolo sambătă dimineață la ora 9. Vă rog să comunicați – prin mijloacele de care dispuneți – și altor persoane interesate, dar care nu citesc acest mesaj și nici nu l-au primit pe adresele lor de mail.

Cu toată prețuirea și dragostea,

Pr. Toader

Localul de slujbă la Linköping

Către enoriașii din Linköping

Dragii mei,

Părintele Ulf Hjertman, parohul care ne oferă găzduire pentru slujbele noastre la Linköping, ne-a comunicat că din 10 biserici disponibile în parohia sa a fost nevoit să închidă 7 datorită costurilor ridicate pentru întreținere. El se străduiește totuși să ne pună la dispoziție în continuare un local pentru slujbă la datele programate deja de către noi la Linköping.

Rezolvarea acestei probleme nu este ușoară.

Următoarea slujbă, programată pentru data de 11 februarie, va avea loc în ASKEBY kyrka. În continuare programarea se va face provizoriu, adică de la lună la lună. Se respectă programarea făcută de noi în avans, dar localul unde ținem slujba rămâne indecis. Este nevoie să ne anunțăm unii pe alții cu scurt timp înainte, atunci când știm care local este disponibil.

Vă rog să transmiteți acest mesaj tuturor celor interesați.

Cu toată prețuirea și dragostea,

Pr. Toader

Mesaj la Crăciun și Anul Nou – 2023

Către enoriașii Parohiei ”Sf. Gheorghe”

din nord-estul Suediei

Dragi și mult prețuiți frați și surori întru Domnul,

În lumea de azi sunt atâtea neîmpliniri și necazuri că pare de-a dreptul cinic să mai vorbim de realizări sau reușite. Și totuși, până la urmă, fiecare își face propriul lui bilanț și dacă avem în vedere îndemnul lui Hristos: ”îndrăzniți!: Eu am biruit lumea”, nu ne mai surprinde și nici nu avem a ne teme de riscul ce ne așteaptă, pentru că știm că ”în lume necazuri veți avea”. (Ioan XVI, 33)

De aceea mă adresez din nou dumneavoastră, mereu cu același îndemn: ”Bucurați-vă și iarăși zic, bucurați-vă!” Temeiul acestei bucurii este însăși venirea lui Dumnezeu în lume, Nașterea lui Iisus Hristos, pe care îngerul Domnului a vestit-o păstorilor cu cuvintele: ”Nu vă temeți. Că, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că`n cetatea lui David vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”. (Luca II, 10-11)

Evenimentul epocal al Crăciunului, Nașterea Domnului, pe care noi o sărbătorim acum, a fost prevestită de proorocii Vechiului Testament cu secole și milenii înainte de momentul Întrupării Domnului. Isaia anticipează acest moment prin cuvintele: ”El a luat asupra Sa jugul ce le stătea deasupra și a rupt toiagul ce fusese pus pe grumazul poporului” (Isaia, 9,3). La fel și Zaharia prevestește același Eveniment cu cuvintele: ”Bucură-te foarte, tu, fiica Sionului…Iată, Împăratul tău vine la tine drept și el Însuși Mântuitor, blând și călare pe asin și pe mânz tânăr”. (Zaharia IX, 9)

Când orizontul nostru se lărgește spre granița vieții de dincolo de mormânt, bilanțul ce ni-l facem fiecare capătă alte valențe și întrezărim acolo temeiurile bucuriei aceleia pe care ”nimeni nu o va lua de la voi”, așa cum ne încredințează Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. (Ioan XVI, 22)

Bunul Dumnezeu a revărsat belșug de binecuvântare în Parohia noastră și în anul acesta care se sfârșește acum. Aducem prinos de caldă și adâncă recunoștință pentru darurile și dragostea Sa nețărmurită față de noi.

În 2022 am săvârșit la Stockholm și filialele sale – Linköping, Västerås și Örebro – 135 de servicii religioase publice constând din Utrenia cu Sf. Liturghie, Vecernie cu Priveghere și Acatist, Sf. Maslu, Deniile din Postul Mare, Sf. Liturghie a Darurilor Mai înainte Sfințite, etc. Au participat în total la aceste servicii publice 6943 persoane. S-au spovedit și împărtășit 2065 persoane.

În 2022 au fost oficiate la Parohia noastră 33 de botezuri, 6 cununii și 10 înmormântări. Numărul persoanelor care au participat la botezuri, cununii, înmormântări, parastase și alte servicii nu a fost contabilizat.

În afară de slujbele religioase oferite propriilor enoriași la spitale, azile de bătrâni sau acasă, Parohia noastră a oferit servicii religioase în cadrul instituțional și altor ortodocși, în special din Stockholm, prin competența pusă la dispoziție de preotul paroh, pentru care s-a obținut un beneficiu substanțial la Bugetul Parohial. Amintim aici doar două exemple, dintre multe altele: Asistența acasă și în spital, inclusiv înmormântarea Mitropolitului Pavlos Menevisoglou; Asistența la spital și inclusiv înmormântarea unui profesor englez, Stephen Wiliam Coombs, de la Școala Sfânta Ecaterina din Uppsala, trecut la ortodoxie.

Un eveniment cu totul aparte ce a avut loc în Parohia noastră la sfârșit de an este hirotonia întru preot a D/lui Gabriel Alexe. Părintele Gabriel Alexe a absolvit Facultatea de Teologie din București în anul 2002. Este membru al Parohiei noastre din anul 2008. A sprijinit Parohia noastră și Biserica Ortodoxă pe toate căile posibile. La propunerea mea a fost hirotonit diacon, de Sf. Mina – 11 noiembrie – și preot, de Sf. Andrei – 30 noiembrie 2022 – la Paraclisul Episcopal din Stockholm. Obiectivul nostru nu este să fărâmițăm Parohia în mai multe grupuri mărunte, ci să oferim un serviciu duhovnicesc adecvat, conform nevoilor spirituale ale enoriașilor noștri, într-un cadru unitar și ținând seama de posibilitățile materiale de care dispunem. Eu consider un mare dar, o resursă și o binecuvântare venirea Părintelui Gabriel în cadrul slujirii ca preot la Parohie noastră și mulțumesc din inimă Preasfințitului Macarie că a acceptat cu bunăvoință propunerea noastră. Cred că sunt în asentimentul tuturor enoriașilor noștri să rostim împreună din toată inima: VREDNIC ESTE!

Am publicat zilele trecute Programul slujbelor pentru anul viitor. O mențiune privind programarea de la Västerås: Pe 7 mai este ocupat localul unde facem slujbe, ca urmare vom anula slujba din data respectivă. Vom actualiza și în Programul din Pagina noastră. La Linköping trebuie să ținem mereu legătura unii cu alții pentru că localul poate fi schimbat în funcție de nevoile gazdelor care ne  oferă biserica.

Bugetul Parohial a fost echilibrat iar la Fondul pentru Local de biserică avem în acest moment suma de 1 565 376 koroane suedeze. În Consiliul Parohial s-a făcut propunerea să cumpărăm un imobil, chiar cu împrumut, pentru că banii la Bancă se devalorizează. Această decizie este de competența Adunării Parohiale, dar din cauza Pandemiei nu am mai  avut posibilitatea să întrunim acest For decizional. Poate în cursul anului viitor vom hotărî privitor la acest Fond.

Vă rog, permiteți-mi să mulțumesc întâi Bunului Dumnezeu pentru toate darurile pe care ni le-a dăruit, mulțumesc tuturor enoriașilor noștri pentru bunăvoința, dragostea și sprijinul pe care ni l-au acordat în toată lucrarea noastră pastorală, mulțumesc tuturor colaboratorilor noștri, Consiliului Parohial și familiei și rog pe Mântuitorul Hristos să vă dăruiască tuturor toate cele de folos.

La mulți ani, la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2022

Paroh,  Pr. Toader Doroftei

SLUJBELE BISERICEȘTI din anul mântuirii 2023

la Parohia Ortodoxă Română”Sf. Gheorghe” din Stockholm:

La Stockholm, Matteus Lillkyrkan, Vanadisvägen 35

Utrenia și Sf. Liturghie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Priveghere/Denii/Sf.Maslu

Orele 8,30 – 12,30 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Orele 17,30 – 19,30

Ianuarie – 1, 6, 15, 22, 29 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Februarie – 2, 12, 18, 19, 26 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . 27, 28
Martie – 12, 19, 25, 26 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1, 2, 3, 10, 17, 24, 31

Aprilie – 2, 9, 15, 16, 21, 23, 30 . . . . . . . . . . 7, 10, 11, 12, 13, 14, 15(Învierea)
Mai – 14, 21, 25, 28 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Iunie – 3, 4, 18, 24, 25, 29 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

August – 6, 13, 15, 20, 27, 29 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Septembrie – 8, 10, 14, 17, 24 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . 1, 15, 22, 29
Octombrie – 8, 14, 15, 22, 26, 29 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6, 13, 20, 27
Noiembrie – 4, 8, 12, 19, 21, 26 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3, 10, 17, 24
Decembrie – 6, 10, 17, 24, 25, 31 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

La LINKÖPING, Örtomta / Bankekind kyrka:

7 ianuarie; 11 februarie; 11 martie; 8 aprilie; 13 mai; 10 iunie; 12 august;

23 septembrie; 7 octombrie; 11 noiembrie și 9 decembrie .

La VÄSTERÅS, Meditationsrummet på Kyrkbacken:

8 ianuarie; 5 februarie; 5 martie; 1 aprilie; 11 iunie; 5 august;
3 septembrie; 1 octombrie; 5 noiembrie; 3 și 26 decembrie.

La ÖREBRO, Björkrisvägen 18 (Gode Herdens Kapell) i Brickebacken C

14 ianuarie; 25 februarie; 18 martie; 29 aprilie; 27 mai; 17 iunie;

19 august; 16 septembrie; 21 octombrie; 18 noiembrie și 16 decembrie.

Sf. Maslu la spitalul Karolinska din Huddinge:

27 ianuarie; 24 februarie; 31 martie; 28 aprilie; 26 mai; 25 august; 29 septembrie; 27 octombrie și 24 noiembrie.

Oficiul Parohial: Pr. Toader Doroftei www.borss.se

Mobil: 0736-000 337 Email: bors.td@hotmail.com

Anulare de slujbă

Către enoriașii din Örebro

Dragii mei,

Parohia din Brickebacken ne-a anunțat, cu anumită întârziere, că pe 24 septembrie au programate mari serbări în localitate și ca urmare localul unde obișnuim să facem slujbele noastre nu mai este disponibil. Suntem nevoiți să anulăm slujba programată de noi la Örebro pe data de sâmbătă 24 septembrie.

Cei care citesc acest mesaj sunt rugați sa-și anunțe și prietenii sau cunoștințele despre contramandarea slujbei noastre din 24 septembrie 2022.

Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Pr. Toader Doroftei

Nou locaș de închinare la Linköping

Către enoriașii  din Linköping

Dragii mei

Vă anunț prin prezenta că biserica Sf. Toma – Thomas kyrkan -, unde săvârșeam noi slujbele în ultimii doi ani, a fost vândută de către Svenska Kyrkan. Drept urmare noi nu mai avem acces în acel local.

Prin grija și buna lucrare a Doamnei Andreea Tănasă, am obținut bunăvoința Parohului Ulf Hjertman, care ne va pune la dispoziție nou locaș de cult pentru datele deja programate până la sfârșitul anului. Întrucât și ei au foarte multe servicii, vom folosi alternativ două biserici, după cum urmează:

Följande skulle kunna fungera, jag kan inte boka en enskild kyrka utan man skulle få använda sig av två kyrkor. Vi har regelbundet dop och vigslar i alla våra kyrkor.

13 Augusti Örtomata kyrka

https://www.google.com/maps/dir/58.4037886,15.6107736/%C3%B6rtomta+kyrka/@58.3930301,15.6262553,11z/data=!3m1!4b1!4m9!4m8!1m1!4e1!1m5!1m1!1s0x465914bf7f56a11b:0xf6119634574fe27c!2m2!1d15.9259615!2d58.4122494

Webplats: https://www.svenskakyrkan.se/akerbo/ortomta-kyrka

17 sep Bankekind Kyrka Vägbeskrivning https://www.google.com/maps/dir/58.4220389,15.9344518/Bankekind+kyrka/@58.3984504,15.7991635,12z/data=!3m1!4b1!4m9!4m8!1m1!4e1!1m5!1m1!1s0x46596cb8f5167b19:0xb501f97c18f58eed!2m2!1d15.8206949!2d58.3761347

https://www.svenskakyrkan.se/akerbo/bankekinds-kyrka

15 oktombrie Örtomta Kyrka

19 noiembrie Bankekind kyrka

17 decdecembrie Örtomata kyrka.

Mvh Ulf

Ulf Hjertman, Kyrkoherde och Kontraktsprost

Åkerbo församling

Am scris aici și o parte din scrisoarea Părintelu Ulf, dar pentru orice detaliu sau nelămurire vă rog să sunați la telefonul parohiei noastre: 0736-000 337

Cu toată prețuirea și dragostea,

Pr. Toader Doroftei

Programul slujbelor în anul 2022

SLUJBELE BISERICEȘTI  din anul mântuirii 2022

la Parohia Ortodoxă Română”Sf. Gheorghe” din Stockholm:

La Stockholm, Matteus Lillkyrkan, Vanadisvägen 35

Utrenia și Sf. Liturghie                                                                  Priveghere/Denii/Sf.Maslu                                                                                

 Orele 9,00 – 12,30                                                                               Orele 17,30 – 19,30

Ianuarie – 1, 2, 6, 16, 23, 30 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Februarie – 2, 13, 20, 26, 27 . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . .
Martie – 13, 20, 25, 27 . . . . . . . . . 7, 8, 9, 10, 11, 18,
Aprilie – 10, 17, 23, 24, 25, 29 . . . . . . 1, 8, 15, 18, 19, 20, 21, 22, 23 (
Învierea)
Mai – 8, 15, 21, 22, 29 . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . .
Iunie – 2, 11, 12, 19, 24, 26, 29 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

August –  6, 14, 15, 21, 28, 29 . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Septembrie – 8, 11, 14, 18, 25 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
2, 9, 16, 23, 30
Octombrie –  2, 9, 14, 16, 23, 26, 30 . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . 7, 21, 28
Noiembrie – 5, 8, 13, 20, 21, 27 .  . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . 4, 11, 18, 25
Decembrie – 6, 11, 18, 25 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

La LINKÖPING, Örtomta eller Bankekind kyrka (vezi Anunțuri):

8 ianuarie; 12 februarie; 12 martie;  16 aprilie;  14 mai; 18 iunie; 13 august;

17 septembrie; 15 octombrie; 19 noiembrie  și  17 decembrie  .

La VÄSTERÅS, Meditationsrummet på Kyrkbacken:

9 ianuarie; 6 februarie; 6 martie; 3 aprilie; 1 mai; 5 iunie;  7 august;
4 septembrie;  1 octombrie; 6 noiembrie;  4 și 26 decembrie.

La ÖREBRO, Björkrisvägen 18 (Gode Herdens Kapell) i Brickebacken C

29 ianuarie; 19 februarie;  26 martie;  30 aprilie;  28 mai;   25 iunie; 

27  august; 8 și 29 octombrie și 26 noiembrie.

Sf. Maslu la spitalul Karolinska din Huddinge:

28 ianuarie; 25 februarie; 27 mai;  26 august; 23 septembrie; 28 octombrie  și     25 noiembrie.

Oficiul Parohial:  Pr. Toader Doroftei   www.borss.se

Mobil: 0736-000 337  Email: bors.td@hotmail.com

Relaxarea restricțiilor

Către toți enoriașii Parohiei ”Sf. Gheorghe”

din partea de nord-est a Suediei

Dragii mei,

Am fost înștiințat că de la 1 iunie 2021 restricțiile se relaxează și nu mai suntem limitați la numărul de 8 persoane la slujbele noastre bisericești. Ni se permite să fim până la 50 de persoane, dacă și biserica este suficient de mare pentru a nu se produce nici un fel de îmbulzeală. Biserica noastră din Stockholm este mică, dar vom pune un difuzor afară, fiind vară, și vom putea fi prezenți mai mulți, evitând în același timp aglomerația.

În continuare, și în luna iunie vom face slujbe tot numai la Stockholm, în fiecare duminică și sărbătoare, dimineața destul de devreme, dar, dacă va fi nevoie, vom rămâne în rugăciune și după orele 11 sau 12.

Pentru luna iulie, fiind vreme de concedii, nu am programat slujbe.

Începând cu luna august 2021 vom reveni la programul liturgic normal –  sperând că nu mai apar alte valuri ale pandemiei – și vom săvârși cu regularitate slujbele atât la Stockholm cât și în celelalte localități unde am slujit până acum: Linköping, Västerås și Örebro. Voi face un program pe care am să vi-l comunic din vreme, cu datele și adresele respective, Program pe care îl vom publica și aici pe Pagina noastră de internet la rubrica ”Programul slujbelor”.

Vă mulțumesc încă o dată, tuturor, pentru grija, înțelegerea și responsabilitatea de care ați dat dovadă în această perioadă de restricții. Cei care ați plecat acasă, cu inima grea, că nu puteți rămâne la slujbă până la sfârșitul Sfintei Liturghii, să fiți încredințați că sufletele dvs. au rămas în biserică. Dacă în toată această perioadă de restricții au fost prezenți la slujbă, fizic, numai 8 persoane, doar cei care au fost la biserică știu; Însă câți au fost prezenți sufletește numai Dumnezeu știe.

Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne întâlnim cu toții în Împărăția Sa cea cerească.

Vă îmbrățișez pe toți, cu toată prețuirea și dragostea,

Preotul Toader