Serbarea Paștelui 2021

Către toți enoriașii Parohiei ”Sf. Gheorghe”

din partea de nord-est a Suediei

Serbarea Paștelui în vremi cu restricții

Dragii mei,

Biserică Ortodoxă Universală sărbătorește Paștele anul acesta în data de duminică 2 mai. Constrânși de restricțiile impuse prin Legea Pandemiei, nu putem fi mai mult de 8 persoane în același timp și pe același loc. Vă rog să citiți https://www.krisinformation.se/ . Prin urmare, dacă în anii precedenți erau prezenți la Înviere 400 sau 500 de persoane, anul acesta nu mai putem fi nici măcar 50, cât ni s-a permis să fim anul trecut.

Până acum am avut la Stockholm biserica mereu deschisă și am săvârșit cu regularitate slujbe în fiecare duminică și sărbătoare. Personal am venit foarte devreme la biserică și enoriașii noștri, asumându-și toată responsabilitatea, au plecat îndată ce numărul celor prezenți a fost mai mare de opt. Le mulțumesc din toată inima pentru că în felul acesta am putut continua slujba fără nici un fel de presiune psihică. Toți avem răspunderea să nu sfidăm restricțiile sanitare. De sănătate toți avem nevoie și toți suntem datori s-o păstrăm.

Pentru a evita aglomerația în noaptea de Paști, am întocmit următorul program pentru Săptămâna Patimilor: – Denii în fiecare seară la orele 18 cu începere de luni, 26 aprilie;

  • Joi, 29 aprilie, săvârșim și slujba de dimineață, Liturghia Sf. Vasile cel Mare. Eu sunt foarte devreme la biserică și spovedesc și împărtășesc și înainte și după Sf. Liturghie. Seara este Denia celor 12 Evanghelii.
  • Vineri seara Prohodul. Nu înconjurăm biserica.
  • Sâmbătă dimineața, începând cu ora 7, sunt la biserică și spovedesc și împărtășesc pe toată lumea. Nu plec de la biserică înainte de orele 13. Cei care vin sâmbătă dimineața pot lua și pungile cu pâine binecuvântată de Paști, pentru ei și pentru familiile lor, ca să nu mai aglomereze prezența din noaptea de Paști. Nu lăsați împărtășirea pentru noaptea de Paști, căci atunci nu va mai fi timp pentru împărtășire. De aceea sunt la biserică și joi și sâmbătă dimineața pentru a evita aglomerația din Noaptea de Paști.

Așadar, în noaptea de Paști începem slujba ca de obicei la miezul nopții. Eu împreună cu domnii cântăreți vom face toate cele după rânduială, iar enoriașii noștri sunt rugați să păstreze distanța, să nu fie mai mult de 8 persoane în același loc și, după ce au luat Lumina și pâinea binecuvântată de Paști, să se retragă pentru a oferi posibilitate altor 8 persoane să se roage câteva minute, să ia Lumina și Paștele și tot așa, pe rând, pentru ca în felul acesta toți să poată fi prezenți la Slujba Învierii. Dar maxim 8 persoane simultan pe același loc.

Dumnezeu vede efortul nostru, al tuturor, și jertfele pe care toți enoriașii noștri le fac și nu ne va lăsa fără răspuns. Vom trece cu bine și peste această perioadă.  Nu vă temeți! Dumnezeu este cu noi! Hristos a înviat!

Vă îmbrățișez pe toți cu toată  prețuirea și dragostea,

Pr. Toader