Alla inlägg av Administrator

44/15 decembrie 2019

ENORIAȘILOR PAROHIEI „SF. GHEORGHE” DIN  NORD-ESTUL  SUEDIEI – STOCKHOLM

Dragii mei,

Vă rog să primiți îmbrățișarea prietenului și fratelui vostru, părinte spiritual, ca semn de prețuire și recunoștință pentru dragostea cu care m-ați întâmpinat și anul acesta – 2019. A fost un an minunat pentru care mulțumesc Bunului Dumnezeu, dar și vouă tuturor pentru clipele de nespusă bucurie pe care le-am trăit împreună la toate întâlnirile noastre.

Ca și în anii trecuți, consemnez aici un rezumat de bilanț al lucrării pastorale în cursul anului 2019:  S-au oficiat 134 de servicii religioase publice constând din Utrenia cu Sf. Liturghie, urmate cel mai adesea de parastase, Vecernia cu priveghere și acatist, Sf. Maslu, Deniile sau Liturghia Darurilor mai înainte sfințite din perioada Postului Mare. La aceste servicii au participat, în total 8249 de persoane și s-au împărtășit, după spovedanie, 2875 de persoane. Am botezat 46  persoane, s-au oficiat 8 cununii și au fost săvârșite 8 înmormântări.

Cheltuielile parohiale – salarii, impozite, chirii, deplasări, etc. – au fost acoperite din veniturile realizate la Buget, pentru care mulțumim și pe această cale enoriașilor noștri pentru bunăvoința și generozitatea lor exprimată prin contribuțiile de membru, participarea la colectele de după slujbe, cumpărarea de lumânări, etc. Reamintesc aici, nu ca reproș, ci pentru a conștientiza fiecare, că viabilitatea parohiei se menține prin participarea și contribuția enoriașilor săi. Contul la care pot fi depuse contribuțiile de membru este: Plus Giro 431 42 77-7

La Fondul pentru Local de biserică avem în acest moment suma de 1.359.318 krs. Banii sunt depuși la JAK Medlemsbank contul nr: 9670 0458252. Ținem banii la această Bancă pentru că pe perioada depunerii se obțin puncte care facilitează viitorul împrumut, când vom avea nevoie de bani pentru cumpărarea bisericii. Am păstrat pentru acest Fond și contul de la  SEB, Bank Giro: 757-6390,pentru a veni în întâmpinarea celor cărora le este mai ușor să depună la Bank Giro. Banii din acest Fond sunt realizați exclusiv din donațiile propriilor noștri enoriași din partea de nord-est a Suediei: Stockholm, Linköping, Norrköping, Örebro, Västerås, Eskilstuna ș.a. Vă rog să puneți la inimă îndemnul ca fiecare, după posibilități și bunăvoință, să doneze în continuare la Fondul pentru Local de biserică cu nădejdea că, dacă nu noi, urmașii noștri vor reuși să o cumpere pentru că biserica nu mai este acum un deziderat ci o necesitate.

La Oficiul Parohial avem și datoria de a păstra, mereu în stare actualizată, Registrul de membri. Pentru aceasta este nevoie de mult efort, timp și strădanii datorită spațiului imens pe care sunt domiciliați credincioșii noștri, deselor schimbări de adrese, noilor veniți și a celor  care pleacă în alte parohii sau se întorc definitiv în Țară. De aceea apelăm și pe această cale la cei care își schimbă adresa, sau pleacă din parohia noastră, să ne comunice pentru a ne putea îndeplini îndatorirea de menținere a Registrului de membri în stare corectă și actualizată.

Întărit cu negrăite resurse din preaplinul dragostei voastre, sunt pregătit să începem noul an – 2020 – cu aceeași încredere ca și până acum și cu nădejdea că drumul nostru aici pe pământ, chiar dacă uneori umbros și sinuos, va duce spre cel drept și luminos în Împărăția lui Dumnezeu.

Bunul Dumnezeu să reverse în familiile și viețile voastre belșug de har și de binecuvântare, să petreceți Sărbătorile Nașterii Domnului cu pace și Anul Nou să vă aducă la toți bune împliniri și bucurii nespuse. 

La mulți și fericiți ani!

Preotul Toader Doroftei cu familia și Consiliul Parohial

Contramandare slujbe

Dragii mei,

Datorită unor evenimente bisericești, despre care nu aveam cunoștință când am făcut programarea liturgică  pentru anul în curs, vă anunț prin prezenta că se anulează următoarele slujbe din cadrul Parohiei nostre:

  1. Vineri, 27 sept. ora 12 – Sf. Maslu , programat la Spitalul Karolinska –Huddinge;
  2. Vineri 27 sept. ora 18 – Priveghere, programat la biserica Matteus, Stockholm;
  3. Duminică 29 sept. orele 8:30 – 12:30 – Utrenia și Sf. Liturghie, bis. Matteus, Sthl;
  4. Sâmbătă 5 oct. orele 9-12:30 – Utrenia și Sf. Liturghie,  programate la Västerås.

Între evenimentele bisericești pentru care programul nostru liturgic suferă anumite modificări menționez:

  1. A 28 întâlnire anuală dintre Biserica Suedeză și Bisericile Ortodoxe din Suedia, sub numele de ”Ortodoxasamtalsdagarna”, anul acesta la Södertälje, 27-28 sept.;
  2. Vizita Patriarhului Ecumenic Bartolomeu în Suedia la aniversarea a 50 de ani de existență a Bisericii Grecești în Scandinavia. Slujesc în sobor la Biserica Greacă din Stockholm, Birger Jarlsgatan 92, duminică 29 septembrie orele 10:00;
  3. Festivalul Cultural Bizantin Interortodox din Jönköping, 4 – 6 octombrie 2019, organizat de Parohia Ortodoxă Română din localitate. Sâmbătă 5 octombrie voi sluji în sobor în biserica parohială Ceciliakyrkan, orele 10:00.

Întrucât este posibil ca acest mesaj să nu ajungă la toți cei interesați să participe la viața noastră liturgică, adresez o caldă rugăminte tuturor celor care îl primesc să anunțe și pe prietenii și cunoștințele lor ca să nu aibă dezamăgirea de a veni la biserică și să gasească ușile încuiate.

Pe enoriașii de la Örebro îi anunț pe această cale că pe 28 septembrie va fi ultima slujbă pe care o săvârșesc în capela ”Sf. Serghie” de lângă biserica Olaus Petri. Voi sluji în sobor cu Pr. Anghel de la Biserica Rusă. Este un prilej de a ne întâlni toți ortodocșii care am folosit această capelă pentru a discuta despre viitorul serviciului liturgic în această localitate în timpul și după renovarea capelei. Vă rog să vă anunțați cunoștințele pentru a fi la biserică în număr cât mai mare.

Totodată reamintesc că în a doua parte a lunii octombrie și în toată luna noiembrie nu am programat nici o slujbă întrucât este posibil să fiu plecat din Suedia în această perioadă. Pentru cazuri de urgență vă rog să apelați la PS Episcop Macarie, sau puteți să-mi trimiteți chiar și mie mesaje prin SMS la telefon +46 736 000 337. Promit să vă răspund de îndată ce citesc mesajul.

Folosesc prilejul acestei Scrisori să adresez o caldă urare de sănătate și binecuvântare și celor pe care îi văd mai rar la biserică, sau poate nici nu mai sunt în Suedia, dar primesc acest mesaj pentru că sunt în atenția și prețuirea mea. Și cei pe care îi prețuiesc rămân cu mine, chiar dacă ne despărțim (temporar sau pentru eternitate).

Vă îmbrățișez pe toți cu toată prețuirea și dragostea,

Pr. Toader Doroftei

Calendarele

Au sosit calendarele bisericești pentru anul 2019. Enoriașii noștri sunt bineveniți la biserică pentru a le primi la slujbe, conform programărilor anterioare. Anul acesta calendarele nu se mai expediază prin poștă.
Pr. T.D.

Hramul Episcopiei

Vineri, 30 noiembrie, de Sf. Apostol Andrei, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord își sărbătorește hramul. Intrucât P.S. Episcop Macarie nu se află în Suedia cu acest prilej, m-a rugat pe mine să oficiez slujba privegherii de noapte la Paraclisul Episcopiei din Stockholm. Voi fi așadar la Episcopie joi 29 noiembrie, începând cu orele 22:00, pentru slujba utreniei și Taina Spovedaniei celor care se pregătesc să se împărtășească, după care vom săvârși Sf. Liturghie. Presupunem că întreg serviciul divin se va termina vineri dimineață, în jur de ora 1:30.
Preotul Toader

Informație de comunicare

La întrunirea din 16 septembrie 2018 Consiliul Parohial a hotărât ca Parohia să nu mai trimită Calendarele bisericești prin poștă, ci să fie distribuite enoriașilor la biserică. Totodată s-a decis ca și comunicarea cu membrii Parohiei să se facă prin medii electronice. Ca urmare a acestei decizii am postat pe site-ul Parohiei Scrisoarea pe care obișnuiam să o trimitem împreună cu calendarul, iar alte comunicări ulterioare le postăm aici, sau le trimitem enoriașilor ca Newsletter pe adresele de mail. Cei care află de acest mod de comunicare, dar nu primesc Newsletter, se pot abona, comunicându-ne adresa de mail, iar cei care doresc să nu mai primească Newsletter se pot deactiva apăsând pe butonul de deactivare.
Preotul Toader

Anunț liturgic

Reamintim enoriașilor noștri, îndeosebi celor care locuiesc în Stockholm, că Parohia gazdă – Matteus – oficiază cu regularitate servicii religioase în biserica mică – Lillkyrkan – în fiecare miercuri la orele 11:15 și în fiecare joi la orele 8:30.
Când se întâmplă să cadă o sărbătoare ortodoxă în una din aceste zile noi oficiem slujblele noastre în zilele de miercuri mult mai devreme și în zilele de joi ceva mai târziu. Ca de ex. slujba de Sfinții Arhangheli, joi 8 noiembrie, am început-o după ora 9:00, iar sjujba de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia), miercuri 21 noiembrie, o vom începe înainte de ora 8:00 pentruca biserica să fie liberă la orele 11:00 pentru gazdele noastre suedeze.
Preotul Toader

Scrisoare către enoriași 2018

ENORIAȘILOR ROMÂNI DIN SCANDINAVIA ȘI ÎNDEOSEBI
CELOR CARE VIEȚUIESC ÎN PARTEA DE NORD-EST A SUEDIEI

Dragilor,

”Har vouă și pace de la Cel ce este și Cel ce era și Cel ce vine” (Apocalipsa, 1,4)

Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru binecuvântarea de a fi cu voi și anul acesta și a participa împreună la bucuriile, încercările, reușitele sau tristețile care s-au abătut asupra unora, sau altora, așa cum se întâmplă totdeauna în viață. Vă mulțumesc tuturor pentru bunăvoința și dragostea cu care m-ați chemat și m-ați primit în viața voastră, pentru ajutorul și sprijinul pe care mi l-ați dat în îndeplinirea datoriei mele de slujitor și pentrucă, păstrându-vă identitatea de creștini ortodocși și români, țineți parohia noastră viabilă, dinamică, puternică – o oază de pace, liniște și mângâiere în tot acest iureș care înseamnă viața noastră cea de toate zilele.

La întrunirea Consiliului Parohial din data de 16 septembrie 2018 s-a hotărât ca anul acesta distribuirea calendarelor bisericești să se facă la biserică, sau cu prilejul vizitelor pastorale. De asemenea și informările enoriașilor privind activitatea parohială – ca de ex. această scrisoare – să nu se mai trimită prin poștă, ci prin mijloace electronice sau întâlniri directe. Ca urmare, o publicăm mai devreme pe site-ul Parohiei și o actualizăm la sfârșitul anului. Cei care o citesc și cunosc persoane care nu utilizează internetul – dar sunt interesați de activitatea parohiei noastre -, sunt rugați s-o aducă la cunoștință tuturor celor interesați.

Până la această dată (1 noiembrie 2018) la parohia noastră s-au oficiat 128 de servicii religioase publice constând din Utrenia cu Sf. Liturghie, urmate cel mai adesea de parastase, vecernie cu priveghere și acatist, Sf. Maslu, Deniile sau Sf. Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite din perioada Postului Mare. La aceste servicii au participat, în total, peste 6500 de persoane și s-au împărtășit, după spovedanie, peste 2000 de persoane. În cursul acestui an au fost botezați, până acum, 48 de persoane, s-au oficiat 4 cununii și au fost săvârșite 8 înmormântări.

Cheltuielile parohiale – salarii, impozite, chirii, deplasări, etc. – au fost acoperite de veniturile realizate la Buget, pentru care mulțumim și pe această cale enoriașilor noștri pentru bunăvoința și generozitatea lor exprimată prin contribuțiile de membru, participarea la colectele de după slujbe, cumpărarea de lumânări, etc. Reamintim aici contul la care pot fi depuse contribuțiile de membru: Plus Giro 431 42 77-7

La Fondul pentru Local de biserică avem în acest moment suma de 1.272.225 krs. Banii sunt depuși la JAK Medlemsbank contul nr: 9670 0458252 Ținem banii la această Bancă pentru că pe perioada depunerii se obțin puncte care facilitează viitorul împrumut, când vom avea nevoie de bani pentru cumpărarea bisericii. JAK Medlemsbank militează pentru minimalizarea, pana la desființare, a dobânzilor pe împrumut în societate. Tot pentru Local de biserică am păstrat și contul de la SEB, Bank Giro: 757-6390, pentru a veni în întâmpinarea celor cărora le este mai ușor să depună la Bank Giro. Precizăm că toți banii care se află în acest Fond sunt realizați din donațiile propriilor noștri enoriași din partea de nord-est a Suediei: Stockholm, Linköping, Norrköping, Örebro, Västerås, Eskilstuna ș.a.

Frecvența la viața liturgică în Stockholm este tot mai numeroasă în ultimii ani. Constatăm aceasta cu bucurie, dar biserica în care slujim ajunge adesea să fie total neîncăpătoare. Vara ținem toate ușile deschise și mulți enoriași rămân pe afară, însă pentru iarnă nu am gasit încă o rezolvare. De aici concluzia că procurarea unei biserici proprii nu mai este un deziderat, ci a devenit o necesitate. Rămâne ca fiecare să doneze în continuare, după propriile posibilități și bunăvoință, la Fondul pentru Local de biserică pentru ca, dacă noi nu vom reuși să cumpărăm biserica, măcar urmașii noștri să aibă mai multe șanse de reușită.

O lucrare de care suntem raspunzători este și ținerea la zi a recensământului membrilor parohiei noastre. Este o lucrare anevoioasă care solicită mult timp și nu se termină definitiv niciodată pentrucă permanent vin mulți enoriași noi din România sau din alte țări, iar unii se mută la alte parohii sau pleacă pentru veșnicie la Domnul. Preotul și Consiliul Parohial fac eforturi susținute pentru a fi în actualitate cu Recensământul, dar apelăm și pe această cale la enoriașii noștri cu rugămintea să se adreseze Preotului Paroh pentru înregistrare, dacă sunt nou veniți și consideră că nu sunt înregistrați încă, sau să fie scoși din evidențele noastre dacă au planuri să se mute în alte localități sau Țări, sau dacă doresc să nu mai fie membri ai Parohiei Ortodoxe Române din Stockholm.

De fiecare data la întâlnirile noastre, în cadrul slujbelor bisericești, sau în alte contexte, am exprimat bucuria de a ne întâlni unii cu alții și a-L avea în mijlocul nostru pe Mântuitorul Iisus Hristos. Prezența Lui între noi, tainică dar reală, este darul cel mai de preț oferit omenirii întregi și îndeosebi celor care cred în El. Facem eforturi de a ”lepăda grija cea lumească” pentru a ne pregăti de eternitate. Ne reamintim unii altora că viața noastră este scurtă, dar în același timp este o șansă de a câștiga cu ea Veșnicia. Și nu o veșnicie oarecare, ci una fericită în Împărăția lui Dumnezeu. Iisus Hristos bate la ușa inimii noastre: ”Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine”. (Apocalipsa, 3, 20). Cum deschidem noi ușa inimii noastre ca să intre în ea Hristos? Mai întâi trebuie să facem în inimă curățenie; adică să alungăm de acolo tot gândul viclean, toată ura și răutatea, toată invidia și răzbunarea și să ne umplem inimile și mințile noastre de bunăvoință și dragoste față de toți cei care ne înconjoară, cunoscuți și necunoscuți. Când vom radia de dragoste față de semenii noștri și ne vom bucura sincer de orice reușită, mai ales a celor care ne-au făcut vreun rău, atunci îl avem sigur pe Hristos în inimile noastre pentru că El este dragoste și prin dragostea Lui ne luminează și ne încălzește pe toți cei care-L chemăm și zicem: VINO, DOAMNE IISUSE!

În nume personal, al familiei și al Consiliului Parohial, Vă îmbrățișează, cu toată prețuirea și dragostea, al vostru frate și împreună rugător pentru pacea, bucuria și mântuirea noastră a tuturor,

Preot Toader Doroftei

Versiune PDF

Scrisoare de Crăciun 2016

Către enoriașii Parohiei Ortodoxe Române
”Sfântul Gheorghe” din partea de nord-est a Suediei:
Stockholm, Eskilstuna, Linköping, Norrköping, Västerås, Örebro.

 Dragii mei frați și surori întru Domnul – fii și fiice duhovnicești,

 Prin mila și bunătatea lui Dumnezeu încheiem  încă un an de conviețuire –  pentru mine 26 iar pentru Parohie 45 – pe acest pământ frumos și binecuvântat, pe care, prin lucrarea Tainelor Bisericii  în Parohia noastră, se mijlocește legătura enoriașilor  cu Împărăția Cerurilor.  În ce mă privește, sunt adânc recunoscător bunului Dumnezeu pentru această binecuvântare. De asemeni, sunt recunoscător tuturor celor care m-au ajutat să-mi duc la îndeplinire îndatoririle sacerdotale. Mulțumesc și Părintelui nostru Episcop Macarie pentru bunăvoința, dragostea și blânda sa călăuzire părintească.

Înainte de a întocmi un scurt bilanț al anului trecut, îmi împletesc recunoștința cu bucuria pe care am trăit-o  în atmosfera marii Sărbători a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Venirea lui Dumnezeu la noi ca Prunc, născut din Sfânta Fecioră Maria, revarsă asupra celor ce cred, –  și lucrează la propria lor purificare, –  belșug de har și resurse mereu înnoite pentru a face binele aici pe pământ, oferind în același timp speranța Fericirii netrecătoare de Dincolo. Toate acestea le-am exprimat împreună, în rugăciuni și slavoslovii, la minunata slujbă din ziua Crăciunului, duminică 25 decembrie, în biserica mare „Matteus” din Stockholm, împreună cu Episcopul nostru și cu toți cei care au  binevoit să participe (cca 300 persoane).

În anul 2016 am săvârșit  27 de botezuri,  4 cununii și 11 înmormântări. În afară de aceste Taine și Ierurgii specifice momentului trăit de enoriașii care le-au solicitat, s-au oficiat la parohia noastră 148 de servicii religioase publice constând din Utrenie cu Sf. Liturghie sau Vecernie cu Priveghere și Acatist sau Sf. Maslu. Au participat la aceste servicii 7490 de persoane și s-au împărtășit  2300 de persoane. În limita posibilităților, am vizitat bătrâni la azile, bolnavi în spitale și pe cei privați de libertate în închisori și temnițe. Am desfășurat o activitate susținută ca preot ortodox pentru ortodocșii din spitalul Karolinska – Huddinge din Stockholm atât la paturile bolnavilor cât și în capela spitalului unde am săvârșit Sf. Maslu, la care, uneori, a participat și PS Macarie.

Bugetul Parohial a fost echilibrat grație generozității unor enoriași, cărora le mulțumim și pe această cale. Sunt mulți care nu au depus nici un fel de contribuție de membu la parohie. Reamintim hotărârea Consiliului Parohial din 8 februarie 2015 care ”recomandă membrilor adulți și cu resurse economice suficiente / serviciu o contribuție minimă de 100 krs/lună” și-i rugăm pe toți să nu neglijeze contribuția la viabilitatea parohiei noastre. Contul pentru Buget este la  Plusgirot 431 42 77-7

 La Fondul pentru Local de biserică avem în acest moment (30 decembrie 2016) suma de 1 133 027 krs. Contul pentru Local de biserică este deschis la SEB – Bank Giro 757-6390, sau la JAK Medlemsbank – konto 96700458252.

 Vă îmbrățișez pe toți, cu toată prețuirea și dragostea. La mulți Ani 2017!

Pr. Toader Doroftei cu familia

Scrisoare de Crăciun 2015

Actualizarea Scrisorii 70/2015 pe care am trimis-o enoriașilor noștri prin poștă în
cursul lunii decembrie.

 

Către enoriașii Parohiei Ortodoxe Române

”Sfântul Gheorghe” din partea de nord-est a Suediei:

Stockholm, Eskilstuna, Västerås, Norrköping, Linköping, Örebro.

 Dragii mei – scumpi și vrednici de toată prețuirea,

 Cu emoție și mare grijă mă adresez dvs. conștient că din mulțimea gândurilor pe care le nutresc trebuie să aleg pentru această pagină doar un buchet. Acesta ar trebui să fie la înălțimea așteptărilor dvs și a dorințelor mele; nu cred că voi reuși, dar încerc să rezum totul în această frază: Îmi sunteți tot mai dragi cu fiecare an ce trece; mă simt realmente dezmierdat de tot mai mulți enoriași din localitățile menționate mai sus și vă sunt foarte recunoscător pentru aceasta.

 Mă străduiesc să nu mă las orbit de această bunăvoință și de bucuriile care mă însoțesc de câțiva ani buni pentruca să nu-mi fie prea grea despărțirea de aceste frumuseți și daruri pământești pe care Dumnezeu le revarsă asupra mea, a celor dragi mie și asupra tuturor. Dar faptul ca-mi este inima plină de recunoștință, și față de Dumnezeu și de dvs., sper să-mi înlesnească desprinderea de raiul de pe pământ pentru a ajunge cu bine în Raiul cel ceresc.

 Așa cum am procedat de mai bine de două decenii, vă trimit și la acest sfârșit de an un mic rezumat al Dării de seamă, pe care o prezint în fața Consiliului Parohial. Este un bilanț pozitiv pentru care meritați cu toții mulțumiri din toată inima.

În acest an am săvârșit 30 de botezuri, 7 cununii și 4 înmormântări. În afară de aceste Taine și Ierurgii specifice momentului trăit de enoriașii care le-au solicitat, s-au oficiat la parohia noastră 137 de servicii religioase publice constând din Utrenie cu Sf. Liturghie sau Vecernie cu Priveghere și Acatist sau Sf. Maslu. Au participat la aceste servicii 6857 persoane și s-au împărtășit 1863 persoane. În limita posibilităților, am vizitat bătrâni la azile, bolnavi în spitale și pe cei privați de libertate în închisori și temnițe. Am participat la multe întruniri ecumenice și de reprezentare dintre care consider că se cuvine a menționa participarea la cea dea VII Conferință Mondială a preoților de închisori din Australia, Sydney 19-24 septembrie 2015. Cu această ocazie am slujit și cu confrații mei preoți din Australia, Pr. Valeriu Botezatu din Sydney și Pr. Dr. Ion Constantinescu din Brisbane.

Bugetul Parohial a fost echilibrat grație generozității unor enoriași, cărora le mulțumim și pe această cale. Sunt însă mulți care nu au depus nici un fel de contribuție de membu la parohie. Aducem la cunoștința tuturor hotărârea Consiliului Parohial din 8 februarie 2015 care ”recomandă membrilor adulți și cu resurse economice suficiente/serviciu o contribuție minimă de 100 krs/lună„ și-i rugăm pe toți să nu neglijeze contribuția la viabilitatea parohiei noastre. Contul pentru Buget este la  Plusgirot 431 42 77-7

La Fondul pentru Local de biserică avem în acest moment suma de 1.013.927 krs. Contul pentru Local de biserică este deschis la SEB – Bank Giro 757-6390.

Vă îmbrățișez pe toți, cu toată prețuirea și dragostea. La mulți Ani 2016!

Pr. Toader Doroftei cu familia

Scrisoare la Crăciun 2014

84/15 decembrie 2014

Către enoriașii Paroiei Ortodoxe Române
”Sfântul Gheorghe” din partea de nord-est a Suediei:
Stockholm, Eskilstuna, Västerås, Norrköping, Linköping, Örebro.

Dragii mei,

Din bunătatea nesfârșită și mila cea fără de margini a lui Dumnezeu primim permanent în inimi înrourări de mângâiere și pace, dar mai ales la marile Sărbători creștine sufletele noastre se umplu de bucurie și har. Retrăim acum mireasma clipelor de odinioară, când Dumnezeu, născut din Fecioară, cu oamenii a petrecut. Acesta este sensul Praznicului pe care îl așteptăm: venirea lui Dumnezeu în lume, în chip real, concret și istoric prin Nașterea lui Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria, vestită de îngerul Domnului păstorilor din Betleem cu cuvintele: ”Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David … Și deodată, împreună cu îngerul care vestea, s-a văzut mulțime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca II, 10-14)

Dacă omul adult, precum copilul, se bucură de fiecare lucru mărunt pe care-l primește de la semeni și, la fel, se bucură și mai mult de prezența celui drag care-i trece pragul, împărtășindu-i încântarea și dorul, oare ce bucurie ar trebui să simțim în sufletele noastre când Însuși Dumenzeu ne ”trece pragul” venind între noi ca Om blând, smerit și atât de iubitor cum n-a existat om pe pământ?! De aceea la fiecare Sărbătoare creștină, dar mai ales la Nașterea Domnului și la Învierea Lui să ne umplem inimile cu cântarea Bisericii: ”Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, Să ne bucurăm și să ne veselim întru dânsa!”

Peste câteva zile intrăm în anul 2015; Un sfert de veac de conviețuire pe aceste meleaguri. Am avut parte de multe împliniri și au rămas nerealizate mari deziderate care își așteaptă înfăptuirea, mai devreme sau mai târziu. Le enumăr, pe scurt, pe cele din anul 2014:
Am petrecut pe ultimul drum, spre veșnicie, 4 enoriași din parohia noastră; Am cununat o singură pereche de tineri; Am botezat 32 de copii.
În afară de vizitele la azile, spitale sau închisori; în cimitire și alte întâlniri ecumenice și de protocol, în anul acesta am oficiat 124 servicii religioase publice constând din Utrenie cu Sf. Liturghie sau Vecernie cu Priveghere și Acatist sau Sf. Maslu. La aceste servicii divine publice au participat 5556 persoane. S-au spovedit și împărtășit 1417 persoane.
Bugetul Parohial a fost echilibrat grație generozității unor enoriași, cărora le mulțumim și pe această cale. Sunt însă mulți care nu au depus nici un fel de contribuție de membu la parohie. Poate au uitat sau nu au dat importanță acestui amănunt; De aceea îi rugăm pe toți, stăruitor și cu tot respectul, să nu-și neglijeze această datorie, căci prin contribuția tuturor se menține Parohia noastră viabilă. În acest fel ne putem întări și capacitatea economică de a ne procura propria noastră biserică. Contul pentru Buget este: Plusgirot 431 42 77-7
La Fondul pentru Local de biserică s-au adăugat anul acesta, din donațiile enoriașilor noștri, cca 100.000 krs. La această dată (15 decembrie 2014) avem în acest Fond suma de 961.351 krs. Contul pentru Local de biserică este deschis la SEB – Bank Giro 757-6390.

Vă îmbrățișez pe toți, cu toată prețuirea și dragostea. La mulți Ani 2015!

Pr. Toader Doroftei cu familia