Vineri, 30 noiembrie, de Sf. Apostol Andrei, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord își sărbătorește hramul. Intrucât P.S. Episcop Macarie nu se află în Suedia cu acest prilej, m-a rugat pe mine să oficiez slujba privegherii de noapte la Paraclisul Episcopiei din Stockholm. Voi fi așadar la Episcopie joi 29 noiembrie, începând cu orele 22:00, pentru slujba utreniei și Taina Spovedaniei celor care se pregătesc să se împărtășească, după care vom săvârși Sf. Liturghie. Presupunem că întreg serviciul divin se va termina vineri dimineață, în jur de ora 1:30.
Preotul Toader
Alla inlägg av Administrator
Informație de comunicare
La întrunirea din 16 septembrie 2018 Consiliul Parohial a hotărât ca Parohia să nu mai trimită Calendarele bisericești prin poștă, ci să fie distribuite enoriașilor la biserică. Totodată s-a decis ca și comunicarea cu membrii Parohiei să se facă prin medii electronice. Ca urmare a acestei decizii am postat pe site-ul Parohiei Scrisoarea pe care obișnuiam să o trimitem împreună cu calendarul, iar alte comunicări ulterioare le postăm aici, sau le trimitem enoriașilor ca Newsletter pe adresele de mail. Cei care află de acest mod de comunicare, dar nu primesc Newsletter, se pot abona, comunicându-ne adresa de mail, iar cei care doresc să nu mai primească Newsletter se pot deactiva apăsând pe butonul de deactivare.
Preotul Toader
Anunț liturgic
Reamintim enoriașilor noștri, îndeosebi celor care locuiesc în Stockholm, că Parohia gazdă – Matteus – oficiază cu regularitate servicii religioase în biserica mică – Lillkyrkan – în fiecare miercuri la orele 11:15 și în fiecare joi la orele 8:30.
Când se întâmplă să cadă o sărbătoare ortodoxă în una din aceste zile noi oficiem slujblele noastre în zilele de miercuri mult mai devreme și în zilele de joi ceva mai târziu. Ca de ex. slujba de Sfinții Arhangheli, joi 8 noiembrie, am început-o după ora 9:00, iar sjujba de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia), miercuri 21 noiembrie, o vom începe înainte de ora 8:00 pentruca biserica să fie liberă la orele 11:00 pentru gazdele noastre suedeze.
Preotul Toader
Scrisoare către enoriași 2018
ENORIAȘILOR ROMÂNI DIN SCANDINAVIA ȘI ÎNDEOSEBI
CELOR CARE VIEȚUIESC ÎN PARTEA DE NORD-EST A SUEDIEI
Dragilor,
”Har vouă și pace de la Cel ce este și Cel ce era și Cel ce vine” (Apocalipsa, 1,4)
Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru binecuvântarea de a fi cu voi și anul acesta și a participa împreună la bucuriile, încercările, reușitele sau tristețile care s-au abătut asupra unora, sau altora, așa cum se întâmplă totdeauna în viață. Vă mulțumesc tuturor pentru bunăvoința și dragostea cu care m-ați chemat și m-ați primit în viața voastră, pentru ajutorul și sprijinul pe care mi l-ați dat în îndeplinirea datoriei mele de slujitor și pentrucă, păstrându-vă identitatea de creștini ortodocși și români, țineți parohia noastră viabilă, dinamică, puternică – o oază de pace, liniște și mângâiere în tot acest iureș care înseamnă viața noastră cea de toate zilele.
La întrunirea Consiliului Parohial din data de 16 septembrie 2018 s-a hotărât ca anul acesta distribuirea calendarelor bisericești să se facă la biserică, sau cu prilejul vizitelor pastorale. De asemenea și informările enoriașilor privind activitatea parohială – ca de ex. această scrisoare – să nu se mai trimită prin poștă, ci prin mijloace electronice sau întâlniri directe. Ca urmare, o publicăm mai devreme pe site-ul Parohiei și o actualizăm la sfârșitul anului. Cei care o citesc și cunosc persoane care nu utilizează internetul – dar sunt interesați de activitatea parohiei noastre -, sunt rugați s-o aducă la cunoștință tuturor celor interesați.
Până la această dată (1 noiembrie 2018) la parohia noastră s-au oficiat 128 de servicii religioase publice constând din Utrenia cu Sf. Liturghie, urmate cel mai adesea de parastase, vecernie cu priveghere și acatist, Sf. Maslu, Deniile sau Sf. Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite din perioada Postului Mare. La aceste servicii au participat, în total, peste 6500 de persoane și s-au împărtășit, după spovedanie, peste 2000 de persoane. În cursul acestui an au fost botezați, până acum, 48 de persoane, s-au oficiat 4 cununii și au fost săvârșite 8 înmormântări.
Cheltuielile parohiale – salarii, impozite, chirii, deplasări, etc. – au fost acoperite de veniturile realizate la Buget, pentru care mulțumim și pe această cale enoriașilor noștri pentru bunăvoința și generozitatea lor exprimată prin contribuțiile de membru, participarea la colectele de după slujbe, cumpărarea de lumânări, etc. Reamintim aici contul la care pot fi depuse contribuțiile de membru: Plus Giro 431 42 77-7
La Fondul pentru Local de biserică avem în acest moment suma de 1.272.225 krs. Banii sunt depuși la JAK Medlemsbank contul nr: 9670 0458252 Ținem banii la această Bancă pentru că pe perioada depunerii se obțin puncte care facilitează viitorul împrumut, când vom avea nevoie de bani pentru cumpărarea bisericii. JAK Medlemsbank militează pentru minimalizarea, pana la desființare, a dobânzilor pe împrumut în societate. Tot pentru Local de biserică am păstrat și contul de la SEB, Bank Giro: 757-6390, pentru a veni în întâmpinarea celor cărora le este mai ușor să depună la Bank Giro. Precizăm că toți banii care se află în acest Fond sunt realizați din donațiile propriilor noștri enoriași din partea de nord-est a Suediei: Stockholm, Linköping, Norrköping, Örebro, Västerås, Eskilstuna ș.a.
Frecvența la viața liturgică în Stockholm este tot mai numeroasă în ultimii ani. Constatăm aceasta cu bucurie, dar biserica în care slujim ajunge adesea să fie total neîncăpătoare. Vara ținem toate ușile deschise și mulți enoriași rămân pe afară, însă pentru iarnă nu am gasit încă o rezolvare. De aici concluzia că procurarea unei biserici proprii nu mai este un deziderat, ci a devenit o necesitate. Rămâne ca fiecare să doneze în continuare, după propriile posibilități și bunăvoință, la Fondul pentru Local de biserică pentru ca, dacă noi nu vom reuși să cumpărăm biserica, măcar urmașii noștri să aibă mai multe șanse de reușită.
O lucrare de care suntem raspunzători este și ținerea la zi a recensământului membrilor parohiei noastre. Este o lucrare anevoioasă care solicită mult timp și nu se termină definitiv niciodată pentrucă permanent vin mulți enoriași noi din România sau din alte țări, iar unii se mută la alte parohii sau pleacă pentru veșnicie la Domnul. Preotul și Consiliul Parohial fac eforturi susținute pentru a fi în actualitate cu Recensământul, dar apelăm și pe această cale la enoriașii noștri cu rugămintea să se adreseze Preotului Paroh pentru înregistrare, dacă sunt nou veniți și consideră că nu sunt înregistrați încă, sau să fie scoși din evidențele noastre dacă au planuri să se mute în alte localități sau Țări, sau dacă doresc să nu mai fie membri ai Parohiei Ortodoxe Române din Stockholm.
De fiecare data la întâlnirile noastre, în cadrul slujbelor bisericești, sau în alte contexte, am exprimat bucuria de a ne întâlni unii cu alții și a-L avea în mijlocul nostru pe Mântuitorul Iisus Hristos. Prezența Lui între noi, tainică dar reală, este darul cel mai de preț oferit omenirii întregi și îndeosebi celor care cred în El. Facem eforturi de a ”lepăda grija cea lumească” pentru a ne pregăti de eternitate. Ne reamintim unii altora că viața noastră este scurtă, dar în același timp este o șansă de a câștiga cu ea Veșnicia. Și nu o veșnicie oarecare, ci una fericită în Împărăția lui Dumnezeu. Iisus Hristos bate la ușa inimii noastre: ”Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine”. (Apocalipsa, 3, 20). Cum deschidem noi ușa inimii noastre ca să intre în ea Hristos? Mai întâi trebuie să facem în inimă curățenie; adică să alungăm de acolo tot gândul viclean, toată ura și răutatea, toată invidia și răzbunarea și să ne umplem inimile și mințile noastre de bunăvoință și dragoste față de toți cei care ne înconjoară, cunoscuți și necunoscuți. Când vom radia de dragoste față de semenii noștri și ne vom bucura sincer de orice reușită, mai ales a celor care ne-au făcut vreun rău, atunci îl avem sigur pe Hristos în inimile noastre pentru că El este dragoste și prin dragostea Lui ne luminează și ne încălzește pe toți cei care-L chemăm și zicem: VINO, DOAMNE IISUSE!
În nume personal, al familiei și al Consiliului Parohial, Vă îmbrățișează, cu toată prețuirea și dragostea, al vostru frate și împreună rugător pentru pacea, bucuria și mântuirea noastră a tuturor,
Preot Toader Doroftei
Scrisoare de Crăciun 2016
Către enoriașii Parohiei Ortodoxe Române
”Sfântul Gheorghe” din partea de nord-est a Suediei:
Stockholm, Eskilstuna, Linköping, Norrköping, Västerås, Örebro.
Dragii mei frați și surori întru Domnul – fii și fiice duhovnicești,
Prin mila și bunătatea lui Dumnezeu încheiem încă un an de conviețuire – pentru mine 26 iar pentru Parohie 45 – pe acest pământ frumos și binecuvântat, pe care, prin lucrarea Tainelor Bisericii în Parohia noastră, se mijlocește legătura enoriașilor cu Împărăția Cerurilor. În ce mă privește, sunt adânc recunoscător bunului Dumnezeu pentru această binecuvântare. De asemeni, sunt recunoscător tuturor celor care m-au ajutat să-mi duc la îndeplinire îndatoririle sacerdotale. Mulțumesc și Părintelui nostru Episcop Macarie pentru bunăvoința, dragostea și blânda sa călăuzire părintească.
Înainte de a întocmi un scurt bilanț al anului trecut, îmi împletesc recunoștința cu bucuria pe care am trăit-o în atmosfera marii Sărbători a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Venirea lui Dumnezeu la noi ca Prunc, născut din Sfânta Fecioră Maria, revarsă asupra celor ce cred, – și lucrează la propria lor purificare, – belșug de har și resurse mereu înnoite pentru a face binele aici pe pământ, oferind în același timp speranța Fericirii netrecătoare de Dincolo. Toate acestea le-am exprimat împreună, în rugăciuni și slavoslovii, la minunata slujbă din ziua Crăciunului, duminică 25 decembrie, în biserica mare „Matteus” din Stockholm, împreună cu Episcopul nostru și cu toți cei care au binevoit să participe (cca 300 persoane).
În anul 2016 am săvârșit 27 de botezuri, 4 cununii și 11 înmormântări. În afară de aceste Taine și Ierurgii specifice momentului trăit de enoriașii care le-au solicitat, s-au oficiat la parohia noastră 148 de servicii religioase publice constând din Utrenie cu Sf. Liturghie sau Vecernie cu Priveghere și Acatist sau Sf. Maslu. Au participat la aceste servicii 7490 de persoane și s-au împărtășit 2300 de persoane. În limita posibilităților, am vizitat bătrâni la azile, bolnavi în spitale și pe cei privați de libertate în închisori și temnițe. Am desfășurat o activitate susținută ca preot ortodox pentru ortodocșii din spitalul Karolinska – Huddinge din Stockholm atât la paturile bolnavilor cât și în capela spitalului unde am săvârșit Sf. Maslu, la care, uneori, a participat și PS Macarie.
Bugetul Parohial a fost echilibrat grație generozității unor enoriași, cărora le mulțumim și pe această cale. Sunt mulți care nu au depus nici un fel de contribuție de membu la parohie. Reamintim hotărârea Consiliului Parohial din 8 februarie 2015 care ”recomandă membrilor adulți și cu resurse economice suficiente / serviciu o contribuție minimă de 100 krs/lună” și-i rugăm pe toți să nu neglijeze contribuția la viabilitatea parohiei noastre. Contul pentru Buget este la Plusgirot 431 42 77-7
La Fondul pentru Local de biserică avem în acest moment (30 decembrie 2016) suma de 1 133 027 krs. Contul pentru Local de biserică este deschis la SEB – Bank Giro 757-6390, sau la JAK Medlemsbank – konto 96700458252.
Vă îmbrățișez pe toți, cu toată prețuirea și dragostea. La mulți Ani 2017!
Pr. Toader Doroftei cu familia
Scrisoare de Crăciun 2015
Actualizarea Scrisorii 70/2015 pe care am trimis-o enoriașilor noștri prin poștă în
cursul lunii decembrie.
Către enoriașii Parohiei Ortodoxe Române
”Sfântul Gheorghe” din partea de nord-est a Suediei:
Stockholm, Eskilstuna, Västerås, Norrköping, Linköping, Örebro.
Dragii mei – scumpi și vrednici de toată prețuirea,
Cu emoție și mare grijă mă adresez dvs. conștient că din mulțimea gândurilor pe care le nutresc trebuie să aleg pentru această pagină doar un buchet. Acesta ar trebui să fie la înălțimea așteptărilor dvs și a dorințelor mele; nu cred că voi reuși, dar încerc să rezum totul în această frază: Îmi sunteți tot mai dragi cu fiecare an ce trece; mă simt realmente dezmierdat de tot mai mulți enoriași din localitățile menționate mai sus și vă sunt foarte recunoscător pentru aceasta.
Mă străduiesc să nu mă las orbit de această bunăvoință și de bucuriile care mă însoțesc de câțiva ani buni pentruca să nu-mi fie prea grea despărțirea de aceste frumuseți și daruri pământești pe care Dumnezeu le revarsă asupra mea, a celor dragi mie și asupra tuturor. Dar faptul ca-mi este inima plină de recunoștință, și față de Dumnezeu și de dvs., sper să-mi înlesnească desprinderea de raiul de pe pământ pentru a ajunge cu bine în Raiul cel ceresc.
Așa cum am procedat de mai bine de două decenii, vă trimit și la acest sfârșit de an un mic rezumat al Dării de seamă, pe care o prezint în fața Consiliului Parohial. Este un bilanț pozitiv pentru care meritați cu toții mulțumiri din toată inima.
În acest an am săvârșit 30 de botezuri, 7 cununii și 4 înmormântări. În afară de aceste Taine și Ierurgii specifice momentului trăit de enoriașii care le-au solicitat, s-au oficiat la parohia noastră 137 de servicii religioase publice constând din Utrenie cu Sf. Liturghie sau Vecernie cu Priveghere și Acatist sau Sf. Maslu. Au participat la aceste servicii 6857 persoane și s-au împărtășit 1863 persoane. În limita posibilităților, am vizitat bătrâni la azile, bolnavi în spitale și pe cei privați de libertate în închisori și temnițe. Am participat la multe întruniri ecumenice și de reprezentare dintre care consider că se cuvine a menționa participarea la cea dea VII Conferință Mondială a preoților de închisori din Australia, Sydney 19-24 septembrie 2015. Cu această ocazie am slujit și cu confrații mei preoți din Australia, Pr. Valeriu Botezatu din Sydney și Pr. Dr. Ion Constantinescu din Brisbane.
Bugetul Parohial a fost echilibrat grație generozității unor enoriași, cărora le mulțumim și pe această cale. Sunt însă mulți care nu au depus nici un fel de contribuție de membu la parohie. Aducem la cunoștința tuturor hotărârea Consiliului Parohial din 8 februarie 2015 care ”recomandă membrilor adulți și cu resurse economice suficiente/serviciu o contribuție minimă de 100 krs/lună„ și-i rugăm pe toți să nu neglijeze contribuția la viabilitatea parohiei noastre. Contul pentru Buget este la Plusgirot 431 42 77-7
La Fondul pentru Local de biserică avem în acest moment suma de 1.013.927 krs. Contul pentru Local de biserică este deschis la SEB – Bank Giro 757-6390.
Vă îmbrățișez pe toți, cu toată prețuirea și dragostea. La mulți Ani 2016!
Pr. Toader Doroftei cu familia
Scrisoare la Crăciun 2014
84/15 decembrie 2014
Către enoriașii Paroiei Ortodoxe Române
”Sfântul Gheorghe” din partea de nord-est a Suediei:
Stockholm, Eskilstuna, Västerås, Norrköping, Linköping, Örebro.
Dragii mei,
Din bunătatea nesfârșită și mila cea fără de margini a lui Dumnezeu primim permanent în inimi înrourări de mângâiere și pace, dar mai ales la marile Sărbători creștine sufletele noastre se umplu de bucurie și har. Retrăim acum mireasma clipelor de odinioară, când Dumnezeu, născut din Fecioară, cu oamenii a petrecut. Acesta este sensul Praznicului pe care îl așteptăm: venirea lui Dumnezeu în lume, în chip real, concret și istoric prin Nașterea lui Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria, vestită de îngerul Domnului păstorilor din Betleem cu cuvintele: ”Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David … Și deodată, împreună cu îngerul care vestea, s-a văzut mulțime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca II, 10-14)
Dacă omul adult, precum copilul, se bucură de fiecare lucru mărunt pe care-l primește de la semeni și, la fel, se bucură și mai mult de prezența celui drag care-i trece pragul, împărtășindu-i încântarea și dorul, oare ce bucurie ar trebui să simțim în sufletele noastre când Însuși Dumenzeu ne ”trece pragul” venind între noi ca Om blând, smerit și atât de iubitor cum n-a existat om pe pământ?! De aceea la fiecare Sărbătoare creștină, dar mai ales la Nașterea Domnului și la Învierea Lui să ne umplem inimile cu cântarea Bisericii: ”Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, Să ne bucurăm și să ne veselim întru dânsa!”
Peste câteva zile intrăm în anul 2015; Un sfert de veac de conviețuire pe aceste meleaguri. Am avut parte de multe împliniri și au rămas nerealizate mari deziderate care își așteaptă înfăptuirea, mai devreme sau mai târziu. Le enumăr, pe scurt, pe cele din anul 2014:
Am petrecut pe ultimul drum, spre veșnicie, 4 enoriași din parohia noastră; Am cununat o singură pereche de tineri; Am botezat 32 de copii.
În afară de vizitele la azile, spitale sau închisori; în cimitire și alte întâlniri ecumenice și de protocol, în anul acesta am oficiat 124 servicii religioase publice constând din Utrenie cu Sf. Liturghie sau Vecernie cu Priveghere și Acatist sau Sf. Maslu. La aceste servicii divine publice au participat 5556 persoane. S-au spovedit și împărtășit 1417 persoane.
Bugetul Parohial a fost echilibrat grație generozității unor enoriași, cărora le mulțumim și pe această cale. Sunt însă mulți care nu au depus nici un fel de contribuție de membu la parohie. Poate au uitat sau nu au dat importanță acestui amănunt; De aceea îi rugăm pe toți, stăruitor și cu tot respectul, să nu-și neglijeze această datorie, căci prin contribuția tuturor se menține Parohia noastră viabilă. În acest fel ne putem întări și capacitatea economică de a ne procura propria noastră biserică. Contul pentru Buget este: Plusgirot 431 42 77-7
La Fondul pentru Local de biserică s-au adăugat anul acesta, din donațiile enoriașilor noștri, cca 100.000 krs. La această dată (15 decembrie 2014) avem în acest Fond suma de 961.351 krs. Contul pentru Local de biserică este deschis la SEB – Bank Giro 757-6390.
Vă îmbrățișez pe toți, cu toată prețuirea și dragostea. La mulți Ani 2015!
Pr. Toader Doroftei cu familia
Slujba din Linköping 8 aprilie 2023
CĂTRE TOȚI ROMÂNII ORTODOCȘI DIN PARTEA DE NORD-EST A SUEDIEI
Dragii mei,
În scrisoarea 96 din 12 decembrie 2013, pe care am trimis-o la mulți dintre enoriașii noștri împreună cu calendarul ortodox pe anul 2014, am promis că voi reveni cu unele detalii pe această ”Pagină” – grație spațiului – în legătură cu biserica pe care ne-am angajat s-o cumpărăm anul trecut.
Fortsätt läsa CĂTRE TOȚI ROMÂNII ORTODOCȘI DIN PARTEA DE NORD-EST A SUEDIEI
Istoric
O SCURTĂ PREZENTARE
Biserica Ortodoxă Română din Suedia și Scandinavia (BORSS) a luat ființă la data de 1 noiembrie 1971, sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Române și este recunoscută de autoritățile de stat ale Regatului Suediei ca unitate de cult – trossamfund. Statutul de Confesiune/Cult a fost acordat Bisericii noastre de către Autoritatea de Stat competentă – Kammarkollegiet – la data de 20 decembrie 2002 cu nr. 400-9110-02. Titulatura oficială a acestei unități bisericești la data înființării a fost Parohia ortodoxă română din Suedia și a avut ca prim conducător pe fondatorul ei, preotul profesor ALEXANDRU CIUREA, numit de către patriarhul Justinian al Bisericii Ortodoxe Române.
Centrul administrativ al nou înființatei parohii a fost la Stockholm, iar activitatea bisericească urma să se desfășoare cu regularitate și în localitățile Göteborg, Jönköping, Växjä și Helsingborg în care viețuiau români ortodocși.
Pentru a putea răspunde nevoilor religioase ale românilor ortodocși din toată Scandinavia, de la înființare și până în decembrie 1977, Biserica Ortodoxă Română din Suedia și Scandinavia s-a organizat în trei parohii distincte, care funcționează astfel: