Alla inlägg av Administrator
Mesaj de Crăciun
MESAJ DE CRĂCIUN ȘI DE ANUL NOU 2021
PROGRAMUL SLUJBELOR
”Bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic:
Bucurați-vă! . . . Domnul este aproape”. (Filipeni 4, 4-5)
Dragii mei,
Pentru timpul de pandemie ce s-a abătut asupra noastră, alegerea acestui indemn al Sf. Apostol Pavel, ca temă de mesaj, ar putea părea unora ca neadecvată. Dar, de fapt, bucuria nu este doar tema perenă a unui discurs plin de înțelpciune, ci este invitația pe care Dumnezeu o face omului prin harul Său, este statutul specific creștinului desăvârșit. Conștientizând starea de har în care Dumnezeu Însuși ne-a așezat prin Iisus Hristos, a Cărui Naștere tocmai ne pregătim să o sărbătorim, nu ne va dispărea bucuria din inimi, din inima aceea în care sălășluiește Hristos, indiferent de vremurile de exuberanță sau de restriște prin care trecem.
Nu am studiat istoria pandemiilor, dar am găsit la Pr. Nicolae Steinhardt, citându-l pe Léon Daudet că ”epocile istorice au bolile lor proprii. Exemple: evul mediu – ciuma; secolul XVI – sifilisul; seclul XIX – tuberculoza; secolul XX – cancerul”. Acum a venit CORONA. Unii nu cred în existența virusului, alții spun că este o invenție de laborator. Fiind contemporani cu această maladie cred că în primul rând ni se cere prudență. A fi curajos nu înseamna a fi nesăbuit. A aprecia și respecta competențele și responsabilitățile semenului constituie una din marile calități umane. Cu atât mai mult cu cât nu putem fi ”specialișit” în toate domeniile. Citez din nou din Pr. N. S. ”Cred că au și păcatele viciile lor specifice. Unele, desfrânarea; altele, lăcomia; ori setea de cuceriri, cruzimea, etc. În veacul al XX-lea pare să predomine păcatul de angelism, dorința de a realiza perfecțiune absolută. Convingerea deținerii unicei formule a fericirii duce la dreptul de a o impune prin orice mijloace…. Păcatul de angelism, a cărui inevitabilă consecință este intoleranța, contrazice, terfelește esențiala însușire a omului: libertatea, consacrată de Hristos Iisus atât cât privește respectarea ei de către divinitate (Stau la ușa inimii și bat) cât și ca supremă făgăduință (dezrobirea din păcat va va face liberi)”. (Jurnalul Fericirii).
Datorită restricțiilor pe care le cunoașteți am programat – deocamdată pentru ianuarie 2021 – slujbe numai la Stockholm, în fiecare duminică și sărbătoare, la ora 7 dimineața. Spovedesc și împărtășesc, fac Proscomidia, Ceasurile și Sf. Liturghie. Cei care vin mai întâi se retrag pentru a oferi posibilitate și noilor veniți să se roage, să se împărtășească, să ia anaforă și binecuvântare, fără a depăși în biserică numărul de 8 persoane simultan. Eu stau până la sfârșit ca să-i pot primi pe toți cu toată prețuirea și dragostea. Dumnezeu, care vede râvna și credința fiecăruia, nu va lăsa pe nimeni nerăsplătit.
Vă rog să primiți din partea mea, a familiei și a Consiliului Parohial calde urări de sănătate și bucurie, Sărbătoarea Nașterii Domnului să aducă mângâiere în sufletele noastre, iar Anul Nou să insemne pentru toți un an binecuvântat de Dumnezeu cu pace și bunăvoire între oameni. LA MULȚI ANI 2021!
Preot Toader Doroftei
ANULARE DE SLUJBĂ
Dragii mei,
Datorită unor simptome de virus, deocamdată ușoare, sunt nevoit să contramandez slujba de la Stockholm de mâine, 13 decembrie 2020.
Să sperăm că până duminica viitoare mă voi face bine și ne vedem din nou.
Dumnezeu să vă binecuvinteze!
Cu toată prețuirea și dragostea,
Pr. Toader
Anunț important – Restricții
Către toți enoriașii
Parohiei ”Sf. Gheorghe”
Din partea de nord-est a Suediei
Dragii mei,
Rog pe bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți cu sănătate, pace, bucurie și toate cele de folos în casele și în familiile dvs.
Presupun că majoritatea sau chiar toți dintre dvs. sunteți la curent cu ultimele hotărâri ale Autorităților de Stat și Sanitare din Suedia privind restricționarea adunărilor publice la 8 persoane. Adunările noastre publice au caracter religios și în restricția de 8 persoane se are în vedere inclusiv personalul slujitor (preot, cântăreț). Restricția a intrat în vigoare pe 24 noiembrie. Pană la această dată o mare parte dintre enoriașii noștri din Stockholm, din cauza spațiului redus din biserică, au îndurat frigul și ploaia stând afară și ascultând slujba la difuzoare. Acest efort și jertfă nu mai este posibil pentrucă în numărul de 8 persoane sunt incluși toți participanții la slujbă, fie în biserică, fie afară. Prin urmare, până când vor fi ridicate aceste restricții, am hotărât următoarele:
– La Stockholm: Vom începe slujba și mai devreme decât până acum. Facem Proscomidia și pomenirile de la orele 6:00, iar Sf. Liturghie începem în jur de ora 7:00 dimineața. Pe la ora 9:00 cel mai târziu se încheie Sf. Liturghie. Nu are rost să vă grăbiți ca să ajungeți așa de devreme pentrucă oricum nu puteți intra în biserică mai mult de 8 persoane. Cei care au participat deja la Sf. Liturghie și s-au împărtășit pleacă acasă, iar eu rămân și îi primesc pe cei care vin ulterior, pe rând, nu mai mult de 8 persoane o dată. Între timp spovedesc și împărtășesc pe cei pregătiți, alții aprind o lumânare și se roagă în mod particular, iau anafură și pleacă împăcați acasă lăsând locul altora să se roage în liniște. Aici se vede solidaritatea, generozitatea și grija față de semen, care se întoarce în inima fiecăruia ca un val cald de mângâiere și pace. Să nu aduceți nimic de mâncare la biserică în toată această perioadă. Evitați orice apropiere sau contact direct între persoane.
– La Örebro: Săvârșim ultima slujbă din acest an pe 29 noiembrie. Este valabilă și se aplică și acolo regula de 8 persoane.
– La Västerås: Săvârșim Sf. Liturghie în data de 5 decembrie. 8 persoane. Slujba programată la Västerås în data de 27 decembrie se anulează. Atât la Örebro cât și la Västerås persoanele care ajung după terminarea Sf. Liturghii sunt binevenite să se spovedească și să se împărtășească.
– La Linköping nu se mai săvârșește anul acesta nici o slujbă.
Vă rog să primiți aceste anunțuri cu calm, cu liniște și fără nici un fel de panică. Tot ce ni se poate întâmpla este îngăduit de Dumnezeu, iar Dumnezeu ne iubește. Despre aceasta să nu aveți nici un dubiu. Fiind absorbiți în totalitate de dragostea Lui nu ni se poate întâmpla decât binele. Vom reveni cu noi anunțuri atunci când se vor ridica restricțiile.
Vă îmbrățișez pe toți cu toată prețuirea și dragostea,
Pr. Toader Doroftei
PS. Vă rog respectos să distribuiți acest mesaj tutoror celor interesați. Cu mulțumiri.
Nou articol de Pr. Prof. Ion Buga
Dragii mei frați/surori și prieteni,
În lucrarea mea pastorală sunt nevoit să prioritez anumite activități urgente și-mi rămâne prea puțin timp pentru Pagina parohială, în care am publicat doar anumite anunțuri importante sau Programul slujbelor.
Iată că avem acum ceva nou: Părintele Profesor Ion Buga a pregătit spre publicare un articol foarte interesant, care a ajuns și la mine și am obținut acordul său sa-l publicăm și în Pagina noastră. Nu-i o lectură simplă; solicită răbdare și atenție. Dar vă promit, cu toată căldura și sinceritatea, că merită efortul. Dacă-l citiți până la capăt, cu siguranță nu veți regreta timpul alocat acestui studiu.
Doar apăsând pe butonul ”Ladda ner” se deschide în fața dvs. o pagină (mai multe) minunată. Vă urez, din inimă, LECTURĂ PLĂCUTĂ!
Pr. Toader Doroftei
Anulare de slujbă
În contextul pandemiei actuale de gripă se anulează slujba programată la Stockholm în data de 10 mai 2020. Sperăm să ne revedem în duminica următoare, 17 mai 2020. Pr. T.D.
Anunț Pascal
12/12 aprilie 2020
Către toți enoriașii Parohiei Ortodoxe Române
”Sf. Gheorghe” din partea de nord – est a Suediei , Stockholm
ANUNȚ PASCAL 2020
Dragii și scumpii mei prieteni și frați întru Domnul
(bărbați, femei, copii, tineri, adulți și bătrâni),
Hristos a înviat!
Cu această veste extraordinară pe care femeile mironosițe o transmit apostolilor, soldații romani o duc fariseilor și Sinedriului, sutele și miile de martori oculari, care L-au văzut pe Iisus Hristos după ce a înviat din morți, o adeveresc prin propriile lor convingeri și jertfe, iar miile și sutele de mii de martiri din toate timpurile o apără cu propria lor viață, lumea întreagă s-a transfigurat și am ajuns cu toții să rostim, cu inimile pline de bucurie și extaz, alături de Sf. Ioan Gură de Aur: ”Unde-ți este moarte boldul, unde-ți este iadule biruința?”
Dacă nu ne mai temem de moarte, pentru că moartea a fost biruită de Hristos, atunci de ce ne mai putem teme? Pun această întrebare în contextul crizei globale de acum. Sigur că suferința ne tulbură, mulți dintre noi au de îndurat necazuri grele, unii își pierd nu doar serviciile, ci și prieteni și rude, sau chiar rândul nostru ne vine, poate mai înainte de a ne fi așteptat. Dar, dragii mei, să nu uităm un lucru: Hristos a înviat! Și S-a făcut începătura învierii noastre. Cu acest adevăr vă pun în suflet următorul gând: nimic nu poate umbri măreția sărbătorii Învierii lui Hristos. Această măreție o păstrăm fiecare din noi în inimile noastre și de acolo nu o va putea lua nici moartea.
Din câte cunosc de la confrații mei de slujire în Suedia, programul liturgic a continuat în această țară cu și mai multă râvnă, deși s-a desfășurat în condiții speciale. În parohia noastră a fost anulată, la cererea enoriașilor locali, o singură slujbă, cea din 21 martie de la Linköping. În rest s-a respectat tot programul fără excepție.
După cum știți cu toții, Autoritatea pentru Sănătate Publică – Folkhälsomyndigheten – a dispus ca numărul participanților la întruniri publice să nu depășească 50 de persoane. Grație maturității și responsabilității enoriașilor noștri, nu s-a creat până acum nici un fel de problemă privind numărul participanților. Însă începem slujbele mult mai devreme, tocmai pentru a evita aglomerația.
Cei care au cea mai mică suspiciune de gripă sunt rugați să stea acasă ca să nu-i contamineze pe alții.
Acum intrăm în Săptămâna Mare. Vom face Denii în fiecare seară, începând cu ora 18. Trimiteți la biserică numai câte unul sau doi reprezentanți din familie, mai ales Vineri seara la Prohod, ca să nu depășim numărul admis de Autoritățile Publice.
Sâmbătă dimineața, pe 18 aprilie, între orele 7 – 11, spovedesc și împărtășesc la biserică, copii, adulți și bătrâni. E de dorit să vină atunci, pentru Împărtășanie, pe rând, cât mai mulți, pentru a evita aglomerația în noaptea Învierii.
Slujba Învierii va avea loc anul acesta în curtea Bisericii Mici – Lillkyrkan. Vom începe exact la ora 12 noaptea, dar vă rugăm să veniți pe rând, adică nu toți odată la ora 12. Cei care au luat lumină primesc și pâinea binecuvântată, numită ”Paști”. Dacă e nevoie mai iau și pentru rude sau prieteni, devenind astfel mesageri voluntari ai Învierii Domnului și sunt rugați să elibereze locul pentru cei care vin câteva minute mai târziu, ca să fim permanent sub numărul de 50 de persoane admise în același loc dintr-o dată. Pentru a realiza aceasta vom continua slujba Învierii afară cel puțin jumătate sau trei sferturi de oră și abia după aceea intrăm în biserică și începem Sf. Liturghie. Vor rămâne la Sf. Liturghie doar cei care obișnuiesc să participe de obicei la toată slujba din noaptea Învierii.
Mereu v-am îndemnat și chiar v-am rugat să nu plecați pentru că Sf. Liturghie abia mult după miezul nopții începe. Iată că a venit și momentul să vă rog să plecați înainte de terminarea slujbei! Cine ar fi crezut că vom trăi și astfel de clipe?!
Dar nu vă temeți. Tot răul e spre bine. Totdeauna. Ce îngăduie Dumnezeu, e numai spre binele nostru. Inclusiv moartea biologică; este îngăduită ”din iubire de oameni”, ”pentruca răutatea să nu fie fără de sfârșit”, așa cum rostim în rugăciunile de la înmormântare. Obiectivul primordial este mântuirea sufletului. Și cum se poate realiza aceasta, numai Dumnezeu o știe.
Vă îmbrățișează pe toți, cu toată prețuirea și dragostea, al vostru prieten și frate întru Domnul,
Pr. Toader Doroftei.
P.S.
Cei care citesc acest mesaj sunt rugați să-și anunțe și rudele sau prietenii care nu au internet, sau care frecventează mai rar această sursă media. Vă mulțumim pentru sprijin.
44/15 decembrie 2019
ENORIAȘILOR PAROHIEI „SF. GHEORGHE” DIN NORD-ESTUL SUEDIEI – STOCKHOLM
Dragii mei,
Vă rog să primiți îmbrățișarea prietenului și fratelui vostru, părinte spiritual, ca semn de prețuire și recunoștință pentru dragostea cu care m-ați întâmpinat și anul acesta – 2019. A fost un an minunat pentru care mulțumesc Bunului Dumnezeu, dar și vouă tuturor pentru clipele de nespusă bucurie pe care le-am trăit împreună la toate întâlnirile noastre.
Ca și în anii trecuți, consemnez aici un rezumat de bilanț al lucrării pastorale în cursul anului 2019: S-au oficiat 134 de servicii religioase publice constând din Utrenia cu Sf. Liturghie, urmate cel mai adesea de parastase, Vecernia cu priveghere și acatist, Sf. Maslu, Deniile sau Liturghia Darurilor mai înainte sfințite din perioada Postului Mare. La aceste servicii au participat, în total 8249 de persoane și s-au împărtășit, după spovedanie, 2875 de persoane. Am botezat 46 persoane, s-au oficiat 8 cununii și au fost săvârșite 8 înmormântări.
Cheltuielile parohiale – salarii, impozite, chirii, deplasări, etc. – au fost acoperite din veniturile realizate la Buget, pentru care mulțumim și pe această cale enoriașilor noștri pentru bunăvoința și generozitatea lor exprimată prin contribuțiile de membru, participarea la colectele de după slujbe, cumpărarea de lumânări, etc. Reamintesc aici, nu ca reproș, ci pentru a conștientiza fiecare, că viabilitatea parohiei se menține prin participarea și contribuția enoriașilor săi. Contul la care pot fi depuse contribuțiile de membru este: Plus Giro 431 42 77-7
La Fondul pentru Local de biserică avem în acest moment suma de 1.359.318 krs. Banii sunt depuși la JAK Medlemsbank contul nr: 9670 0458252. Ținem banii la această Bancă pentru că pe perioada depunerii se obțin puncte care facilitează viitorul împrumut, când vom avea nevoie de bani pentru cumpărarea bisericii. Am păstrat pentru acest Fond și contul de la SEB, Bank Giro: 757-6390,pentru a veni în întâmpinarea celor cărora le este mai ușor să depună la Bank Giro. Banii din acest Fond sunt realizați exclusiv din donațiile propriilor noștri enoriași din partea de nord-est a Suediei: Stockholm, Linköping, Norrköping, Örebro, Västerås, Eskilstuna ș.a. Vă rog să puneți la inimă îndemnul ca fiecare, după posibilități și bunăvoință, să doneze în continuare la Fondul pentru Local de biserică cu nădejdea că, dacă nu noi, urmașii noștri vor reuși să o cumpere pentru că biserica nu mai este acum un deziderat ci o necesitate.
La Oficiul Parohial avem și datoria de a păstra, mereu în stare actualizată, Registrul de membri. Pentru aceasta este nevoie de mult efort, timp și strădanii datorită spațiului imens pe care sunt domiciliați credincioșii noștri, deselor schimbări de adrese, noilor veniți și a celor care pleacă în alte parohii sau se întorc definitiv în Țară. De aceea apelăm și pe această cale la cei care își schimbă adresa, sau pleacă din parohia noastră, să ne comunice pentru a ne putea îndeplini îndatorirea de menținere a Registrului de membri în stare corectă și actualizată.
Întărit cu negrăite resurse din preaplinul dragostei voastre, sunt pregătit să începem noul an – 2020 – cu aceeași încredere ca și până acum și cu nădejdea că drumul nostru aici pe pământ, chiar dacă uneori umbros și sinuos, va duce spre cel drept și luminos în Împărăția lui Dumnezeu.
Bunul Dumnezeu să reverse în familiile și viețile voastre belșug de har și de binecuvântare, să petreceți Sărbătorile Nașterii Domnului cu pace și Anul Nou să vă aducă la toți bune împliniri și bucurii nespuse.
La mulți și fericiți ani!
Preotul Toader Doroftei cu familia și Consiliul Parohial
Contramandare slujbe
Dragii mei,
Datorită unor evenimente bisericești, despre care nu aveam cunoștință când am făcut programarea liturgică pentru anul în curs, vă anunț prin prezenta că se anulează următoarele slujbe din cadrul Parohiei nostre:
- Vineri, 27 sept. ora 12 – Sf. Maslu , programat la Spitalul Karolinska –Huddinge;
- Vineri 27 sept. ora 18 – Priveghere, programat la biserica Matteus, Stockholm;
- Duminică 29 sept. orele 8:30 – 12:30 – Utrenia și Sf. Liturghie, bis. Matteus, Sthl;
- Sâmbătă 5 oct. orele 9-12:30 – Utrenia și Sf. Liturghie, programate la Västerås.
Între evenimentele bisericești pentru care programul nostru liturgic suferă anumite modificări menționez:
- A 28 întâlnire anuală dintre Biserica Suedeză și Bisericile Ortodoxe din Suedia, sub numele de ”Ortodoxasamtalsdagarna”, anul acesta la Södertälje, 27-28 sept.;
- Vizita Patriarhului Ecumenic Bartolomeu în Suedia la aniversarea a 50 de ani de existență a Bisericii Grecești în Scandinavia. Slujesc în sobor la Biserica Greacă din Stockholm, Birger Jarlsgatan 92, duminică 29 septembrie orele 10:00;
- Festivalul Cultural Bizantin Interortodox din Jönköping, 4 – 6 octombrie 2019, organizat de Parohia Ortodoxă Română din localitate. Sâmbătă 5 octombrie voi sluji în sobor în biserica parohială Ceciliakyrkan, orele 10:00.
Întrucât este posibil ca acest mesaj să nu ajungă la toți cei interesați să participe la viața noastră liturgică, adresez o caldă rugăminte tuturor celor care îl primesc să anunțe și pe prietenii și cunoștințele lor ca să nu aibă dezamăgirea de a veni la biserică și să gasească ușile încuiate.
Pe enoriașii de la Örebro îi anunț pe această cale că pe 28 septembrie va fi ultima slujbă pe care o săvârșesc în capela ”Sf. Serghie” de lângă biserica Olaus Petri. Voi sluji în sobor cu Pr. Anghel de la Biserica Rusă. Este un prilej de a ne întâlni toți ortodocșii care am folosit această capelă pentru a discuta despre viitorul serviciului liturgic în această localitate în timpul și după renovarea capelei. Vă rog să vă anunțați cunoștințele pentru a fi la biserică în număr cât mai mare.
Totodată reamintesc că în a doua parte a lunii octombrie și în toată luna noiembrie nu am programat nici o slujbă întrucât este posibil să fiu plecat din Suedia în această perioadă. Pentru cazuri de urgență vă rog să apelați la PS Episcop Macarie, sau puteți să-mi trimiteți chiar și mie mesaje prin SMS la telefon +46 736 000 337. Promit să vă răspund de îndată ce citesc mesajul.
Folosesc prilejul acestei Scrisori să adresez o caldă urare de sănătate și binecuvântare și celor pe care îi văd mai rar la biserică, sau poate nici nu mai sunt în Suedia, dar primesc acest mesaj pentru că sunt în atenția și prețuirea mea. Și cei pe care îi prețuiesc rămân cu mine, chiar dacă ne despărțim (temporar sau pentru eternitate).
Vă îmbrățișez pe toți cu toată prețuirea și dragostea,
Pr. Toader Doroftei
Calendarele
Au sosit calendarele bisericești pentru anul 2019. Enoriașii noștri sunt bineveniți la biserică pentru a le primi la slujbe, conform programărilor anterioare. Anul acesta calendarele nu se mai expediază prin poștă.
Pr. T.D.